Adevăr sau provocare – Zona 51

În
Statele Unite, în statul Nevada, este situată la circa 100 de kilometri
de Las Vegas baza cea mai secretă şi totuşi cea mai cunoscută din lume.
Este vorba despre Zona 51, denumită încă Groom Lake, căci se află pe
malul lacului secat Groom, sau Dreamland.
Dar această bază, mai mult decât renumită în zilele noastre, a ştiut să-şi păstreze de-a
lungul anilor un anumit anonimat. Activităţile desfăşurate în această
bază nu pot fi verificate pentru că în jurul ei domneşte misterul.
Secretul ei este foarte bine păstrat prin măsuri de siguranţă a bazei,
dar şi de angajaţii care lucrează sau au lucrat acolo.
Concluziile le trage fiecare…
Zona 51 este deosebită de alte baze. Existând încă din 1958, ea a servit
precum centru de probă pentru punerea în practică a unei noi generaţii
de avioane, ca bombardierul F-117. De-abia în 1968, ruşii au arătat
pentru prima dată fotografii-satelit ale complexului. Dar reacţiile au
întârziat să apăra, asta până în 1983, când noi fotografii au demonstrat
că baza s-a mărit de la 10 la 16 kilometri. Dar nu este singura
îmbunătăţire de care dispune baza de la crearea sa.

I s-a adăugat o pistă de aterizare de aproximativ 10 kilometri (prin comparaţie, o
pistă de aeroport normală nu măsoară mai mult de 3 kilometri), cea mai
mare antenă de trafic aerian din lume, o serie de clădiri voluminoase,
care se înmulţesc precum ciupercile după ploaie, şi mai mult de 2.000 de
civili (în afara de personalul militar) care lucrează în aceste locuri.
Totuşi, Zona 51 nu reprezintă decât un mic spaţiu din imensul teren
militar.

Groom Lake este de fapt o imensă gaură neagră, de unde
dispar în fiecare an aproximativ 16 miliarde de dolari fără, sau cu
foarte puţine, informaţii. Se ştie cu certitudine că aproximativ 15 la
sută din acest buget este consacrat securităţii priveliştii. Pe de altă
parte, când este văzută priveliştea, se poate spune că cele 2,5 miliarde
de dolari nu sunt aruncate pe fereastră.

Securitate maximă şi restricţii pentru turişti. Începuturile împrejurimilor zonei interzise
(ultimii 11 kilometri de şosea şi de drum) sunt presărate de detectoare
şi de captatori senzoriali foarte performanţi, capabili să diferenţieze
oamenii de alte animale din deşert. Aceste detectoare au ca scop să
prevină gărzile responsabile cu securitatea, Cammo Dudes, care nu poartă
nici insigne, nici nume.

Aceste gărzi circulă în vehicule tip
Jeepuri Cherokee, cu numere guvernamentale. Ele patrulează la limita
între marginea zonei interzise şi în partea publică adiacentă, unde
supraveghează turiştii care se apropie prea mult de această zonă.
Bineînţeles, contactul cu aceştia din urmă este interzis.

Penetrarea zonei interzise are precum consecinţă arestarea imediată, cu o amendă
de minimum 6.000 de dolari şi, câteodată, urmată de un interogatoriu
care poate dura până la o săptămână. Inconştienţii care îndrăznesc să
penetreze acest spaţiu vor fi arestaţi în următoarele 10-15 minute, în
acest fel, secretul fiind bine păzit.

Legătura dintre oameni şi extratereştri

Întrebările care rezultă din aceste informaţii sunt următoarele: Care este
necesitatea unui astfel de serviciu de securitate? şi Ce are de ascuns
această bază? După părerea unor informatori, precum Bob Lazar,
tehnologia secretă exploatată în această bază ar fi de origine
extraterestră. Aici s-ar păstra farfurii asemănătoare OZN care apar pe
Pământ, cadavrele extratereştrilor sau, câteodată, corpurile vii ale
ocupanţilor OZN. Zona 51 va fi liantul oamenilor şi al extratereştrilor.

Misterul, aproape dezlegat prin fotografii
Baza de la Groom Lake, izolată în ungherele unei regiuni militare din Nevada
(USA), nu există oficial până acum ceva timp. Nesemnalata pe vreo hartă
publică, existenţa sa este totuşi un secret de mai mulţi ani. Misterul
i-a fost descifrat definitiv la 18 aprilie 2000, când a fost difuzată pe
siteul de Internet al TerraServer o serie de fotografii ale bazei,
făcute de un satelit lansat de către Aerial Images Inc., o companie
americană privată, şi de Agenţia Spaţială Rusă. Ele au o calitate
deosebită, arătând tot, de la virfurile hangarelor până la un aparat
acoperit în întregime de o prelată.

Locul propice pentru testarea avionului U-2
Povestea
Groom Lake începe cu adevărat la începutul primăverii 1995. În acea
perioadă, CIA a€“ Central Intelligence Agency a€“, (organul principal de
informaţie al SUA pentru colectarea informaţiilor în străinătate,
pentru contraspionajul exterior, dar şi pentru căutarea şi dezvoltarea
sistemelor tehnice de colectare a informaţiilor) caută o împrejurime
unde să poată testa un nou avion de spionaj pus în practică de Lockheed,
U-2 a€“ cunoscut şi sub numele de Isis. Aparatul trebuia testat departe
de priviri indiscrete, dar locul ales trebuia să deţină mai ales o
pistă suficient de mare şi rezistentă pentru a suporta greutatea noului
aparat, rezerve de carburant considerabile ş.a.m.d.

La început a fost vizată baza de la Edwards (situată la est de California),
specializată în probarea avioanelor experimentale, dar această variantă a
fost în final respinsă datorită caracterului secret al operaţiunii care
trebuia păstrat: Edwards era deja foarte cunoscută şi se afla în
vizorul observaţiilor.

A fost ales un loc cu totul nou, într-o regiune izolată din Nevada. Mai exact, este vorba despre o mică
instalaţie aproape de lacul secat Groom, ascunsă între doi munţi în
Emigrant Valley. Locul se află într-o zonă administrativă cunoscută ca
Zona 51.

Totuşi, există un mare avantaj în această zonă interzisă
publicului; ea este înconjurată de zonă militară de la Nellis (Nellis
Bombing and Gunnery Range), unde se găseşte instalaţia guvernamentală
secretă din Nevada Mercury, centrul de încercări nucleare din Nevada.
Lucrările au început aproape de lacul secat prin elementele cele mai
importante: pista, având de la 5.000 la 8.000 de picioare (un picior =
33,34 centimetri), şi rezervoarele de carburant.

Activitatea reală trebuia ascunsă
Dacă existenţa acestei baze este dificil de ascuns (existenţa declarată din
1995 de AEC a€“ Atomic Energy Commisison a€“, care o are în
administraţie), activitatea sa reală trebuie disimulată.


Angajaţii sunt toţi declaraţi consultanţi guvernamentali, în conformitate cu o
lege din Nevada care obligă declararea activităţii tuturor muncitorilor
din stat – în afară de lucatorii guvernamentali. Nu s-a afirmat
niciodată cu siguranţă că baza a fost construită pentru a testa un nou
avion-spion şi a-i antrena piloţii, dar în 1957, un livret de informaţie
al AEC, chiar dacă atesta existenţa unui avion U-2, îi atribuie ca
activitate obiective de observare meteo la înaltă altitudine, sub
îndrumarea NACA (Naţional Advisory Committee for Aeronautics), strămoş
al NASA.

S-a recurs la ideea că, dacă, prin absurd, unul dintre
avioane se va pierde departe de bază, avioanele vor purta semnele NACA,
pentru mai multă credibilitate. De fapt, programul U-2 se află sub
responsabilitatea CIA şi USAF.

Toată lumea crede că acest colţ
aparţine armatei aeriene, pentru că Nellis este o bază aeriană. În
realitate, Zona 51 aparţine NAVY – Marina militară americană.

Aparate noi, testate în zonă
După U-2 este construit A-12, un răspuns al CIA la avioanele U-2 doborite de
sovietici. Acest aparat, cu varianta sa mai puţin elaborată SR-17, a
fost construit în cadrul proiectului Oxcart sau Cygnus. El a fost testat
la Groom Lake din aprilie 1962 până în iulie 1968. Au urmat diverse
alte avioane experimentale, SR-71, avionul de vânătoare F-117A
(programul Senior Trend), bombardierul B-2 şi faimosul Aurora.

Aurora
În 1986 apare, într-o cerere pentru buget adresată Departamentului de
Apărare, o serie denumită Aurora, asociată unui buget de 80 de milioane
de dolari, cu o creştere a cheltuielilor de 2,272 de miliarde de dolari
prevăzută pentru anul viitor.


Mass-media a vorbit despre aceasta în 1987 şi 1988
In august 1989, în Marea Nordului, Chris Gibson, inginer în exploraţii
petroliere în acea vreme şi membru al British Royal Observer Corps
(ROC), observă un aparat de formă unui triunghi isoscel care se alimenta
de la un Stratotanker, însoţit de două avioane F-111. Nu se ştie cu
exactitate dacă era vorba de Aurora sau despre un avion de vânătoare
Northrop A-17. Pentru dezvoltarea aparatelor, Zona 51 este un loc
deosebit pentru observarea obiectelor zburătoare şi neobişnuite.

Observaţii ciudate
Diverse observaţii au fost făcute în zonă: lumini, obiecte triunghiulare, pe
care mulţi le-au explicat prin zborul bombardierului furtiv B-2, din
familia aripilor zburătoare. Aproape nedetectabil de radar, el a dat
naştere unor mărturii.

În Rolul CIA în studierea OZN, agenţia de
informaţii recunoştea că anumite cazuri studiate de proiectul Blue Book
au fost în secret identificate ca zboruri ale avioanelor U-2, dar
oficial ele au fost explicate prin alte fenomene (baloane, sclipiri
etc.).

De fapt, la început, aparatul U-2 nu era vopsit în negru,
dar avea un aspect metalic, argintat, bănuit a genera sclipiri puternice
luminoase la apusul soarelui, de exemplu. CIA nu a ezitat sa afirme că
jumătate dintre aceste observaţii sînt datorate acestui aparat.
Succedând în 1984 SR-17, avionul Aurora va fi şi el motivul altor
observaţii.

În anii următori, locuitorii din California de Sud şi
din alte regiuni din Europa de Nord au început să simtă mişcări ale
Pământului şi să vadă obiecte zburătoare extraordinare survolindu-i cu o
viteză mai mare decât cea a sunetului.

În 1990, reporteri de la
Aviation Week & Space Technology erau convinşi că o săritură
cuantică a avut loc în aviaţie în cel mai mare secret. În acest timp,
Guvernul american a continuat să nege existenţa Aurorei.

Zboruri ale avioanelor sau ale OZN?
În 1995, o bandă video aparţinând unei camere de filmat a securităţii
bazei de Nellis a fost transmisă în secret unor ufologi. Pe această
casetă se poate vedea un aparat metalic ridicindu-se spre cer. Imaginile
acestea au fost autentificate de mai mulţi analişti militari, experţi
în probleme de apărare, printre care şi Bill Sweetman, specialist în
tehnologia avioanelor furtive.

În 1996, reporteri de la emisiunea
de televiziune Sightings au comparat aparatul filmat de camera video de
securitate de la Nellis cu unul dintre obiectele filmate în Mexic în
timpul eclipsei din 1991. Considerând cele două obiecte că fiind
identice, ei au concluzionat că OZN-urile zărite deasupra Mexicului fac
parte dintr-un program militar secret al Armatei SUA.

La 13 martie 1997, un OZN în formă de V a fost filmat în timp ce survola la o
înălţime de aproximativ 2 kilometri oraşul Phoenix (Arizona). Analiza
video a relevat faptul că era vorba despre structura unui aparat, filmat
din nouă unghiuri diferite. Au apărut mai mult de 200 de mărturii
oculare. Directorul CSETI a€“ Center for the Study of Extraterrestrial
Intelligence a€“ a indicat că OZN-ul venea din direcţia Zonei 51.

Mai multe OZN-uri au fost zărite, vizitele lor fiind câteodată însoţite de
mutilarea unor vite. De asemenea, mai mulţi membri ai personalului au
dispărut în timpul observaţiilor nocturne ale OZN-urilor. Zona 51 are un
sistem de securitate redutabil (regiunea este protejată de Beretele
Verzi).

USAF controlează o colină din Groom Lake de unde poate fi
observată instalaţia. O fotografie a satelitului sovietic din 1988
arată un complex de înaltă securitate a bazei al cărei scop este
necunoscut.

Zvonuri multe şi dovezi foarte puţine
Din păcate, în afară de zvonuri referitoate la această bază, singurele
dovezi care ar putea arăta ocupaţiile bazei sunt reprezentate de nişte
persoane care nu se bucură de o reputaţie prea bună în comunitatea
ufologica.

Bomba mediatică
Referitor la zvonurile privind Zona 51, ele erau puţine până în anul 1988, când un
bărbat care a dorit să-şi păstreze anonimatul a declarat că a lucrat la
un proiect top-secret în zonă, dorind să facă retroinginerie asupra
sistemului de propulsare a unui aparat de origine extraterestră.

Robet Lazar, între adevăr şi ficţiune
Sub presiunea multor întrebări, în noiembrie 1988, el a renunţat la
anonimat, numele său e Robert Lazar, şi a oferit mai multe detalii:
activitatea sa, în cadrul unui proiect numit Galileo, a avut loc în
Secţiunea 4 (S-4), aflată lângă lacul Papoose, unde se aflau nouă
aparate extraterestre.

El a precizat şi atribuţiile sale în zonă:
în mijlocul unei echipe de 22 de ingineri, el a fost angajat pentru a
încerca să înţeleagă sistemul de propulsare a acestor OZN-uri.
Credibilitatea lui Lazar a fost pusă la îndoială, dar afirmaţiile lui
păstrează o anumită coerenţă prin furnizarea de numeroase detalii asupra
locului, prin modul de redare, procedurile de securitate pe care le-a
îndurat alături de colegii lui şi mai ales elementele tehnice ale
aparatului pe care lucra (un model sport de 16 metri diametru) şi
funcţionarea să: un reactor relativ mic (cu diametrul de 45 de
centimetri) în neconcordanţă cu legile termodinamicii admise în zilele
noastre, alimentat de un element care nu se găseşte pe Pământ, căruia
Lazar i-a atribuit numărul atomic 115.


Vizite, întâlniri oficiale… cu extratereştrii
Lazar precizează că a avut ocazia să citească anumite părţi ale unor
rapoarte. Unele făceau trimitere la vizitele extratereştrilor de acum
mai bine de 10.000 de ani, altele relatau stabilirea unui contact
oficial, iar un altul făcea referire la provenienţa aparatului,
cunoscută de către conspiraţionişti că Zeta Reticuli.
Spusele lui Lazar au fost extraordinare, dar nu au fost crezute, dovadă o reprezintă
faptul că, în cadrul unei emisiuni televizate, OZN: Cea mai bună
dovadă, s-a mers până a-l supune pe Lazar unui test cu detectorul de
minciuni, test pregătit de prezentatorul emisiunii.

De fapt, activitatea descrisă de Lazar (retroinginerie a aparatelor
extraterestre) corespunde celei unui proiect ipotetic, citat în mod
regulat de teze conspiraţioniste: proiectul Redlight. Scopul acestui
proiect era de a înţelege funcţionarea aparatelor extraterestre
recuperate, de a le face să zboare şi de a dezvolta propriile avioane de
formă discoidală bazate pe această tehnologie.

Redlight a fost oprit rapid, datorită numeroaselor eşecuri şi nu a fost reluat decât în
1972, cu ajutorul aşa-zişilor noştri vizitatori.

Foşti angajaţi ai Zonei 51 au fost întrebaţi despre Lazar, nici unul nu-şi amineste de
el. Lazar explică aceasta prin dorinţa angajaţilor de a păstra secretul,
dar şi prin faptul că, atunci când se ducea la Secţiunea 4 a€“ unde
avea loc proiectul a€“, nu se oprea decât puţin în Zona 51. Pentru că
baza este top-secretă, este imposibil de verificat aceste informaţii,
iar o colaborare cu anagajatii ei este imposibilă. Totuşi, se spune că
Secţiunea 4 există cu adevărat, dar că este o zonă obişnuită, după cum
mărturiseşte un martor ocular al operaţiilor în Groom Lake.

Element-fantomă
In ceea ce priveşte elementul 115, fizicienii admit că existenţa unui
asemenea element este teoretic posibilă, dar că noi, oamenii, nu ştim
sa-l fabricăm, nici chiar să-l găsim. Deci, este posibil că afirmaţiile
lui Lazar referitoare la faptul că a lucrat cu acest element nu sunt
neapărat absurde, dar, momentan, nu pot fi verificate.

Totuşi, se
pare că ştie destule lucruri pentru a nu fi lucrat în Zona 51 sau
Dreamland, unde aparatele secrete sunt testate. Spusele lui Lazar nu pot
fi autentificate pentru că nu există vreo persoană care să le ofere
veridicitate. Afirmaţiile lui Lazar au făcut reclamă zonei, turiştii
veniţi în pelerinaj vrând să observe de departe obiectele zburătoare
despre care a povestit el.

Producătorii de film, interesaţi de Zonă 51
În
timpul turnării filmului Independence Day, armata a reacţionat încă o
dată cu discreţia-i caracteristică, spunând producătorilor că este gata
să colaboreze cu o singură condiţie: că toate referirile la Zona 51 să
fie eliminate. Producătorii, care doreau ca istoria zonei să fie tema
principală a filmului, neputându-se baza pe suportul militarilor, au
refuzat în cele din urmă această idee.